Studiul care te învață să-ți crești copiii: cât de important este să le oferi gadgeturi, experiențe

de: Alexandru Puiu
22 12. 2019

Când vine vorba de educația copiilor, s-au scris numeroase cărți și s-au făcut multe documentare. Cele mai multe decizii le iei, însă, singur. Ce poți să faci este să te inspiri de la alte familii sau, eventual, să ai în vedere câteva studii științifice, în cazul deciziilor mai importante.

În materie de copii, nu se aplică orice la toată lumea, dar un nou studiu s-ar putea să te convingă de faptul că s-ar putea să greșești în momentul în care îi cumperi copilului tău o mulțime de jucării, gadgeturi sau altceva. Deși s-ar putea să simți nevoia de a-ți răsfăța copilul tău cu haine pentru că tu nu ai avut prea multe sau foarte noi atunci când erai mic, oamenii de știință au un argument solid pentru a te convinge că un număr mare de cadouri pentru cei mici nu reprezintă o soluție bună pe termen lung.

În mod aproape șocant, conform unui studiu recent, prea multe jucării au efectul opus celui scontat. Copilul tău devine mai trist. Deși pare ilogic la prima vedere, Clair Lerner a studiat foarte mult acest subiect. Lerner este cercetător comportamental specializat în dezvoltarea copiilor. Ea a observat că un copil cu prea multe jucării, de fapt, se joacă mai puțin, din cauza faptului că număr lor ridicat este o distragere, te face să-ți pierzi concentrarea.

Acea concluzie a fost confirmată de Michael Malone, profesor specializat în educația copiilor preșcolari în cadrul Universității din Cincinnati. El a afirmat că un număr mic de jucării obligă un copil să-și dezvolte abilități de cooperare și partajare. Pe de altă parte, prea multe jucării le-ar putea face singuratic.

Alternativa perfectă pentru achiziția de jucării este timpul. Oferă-i timp cu tine celui mic și va fi semnificativ mai câștigat. Aceasta este concluzia unui studiu realizat la Universitatea Oxford pe aproximativ 3000 de copii, cu vârste între 3 și 5 ani. Aparent, succesul academic al copiilor este influențat mai mult de mediul de acasă și de implicarea părinților, comparativ cu numărul de jucări sau gadgeturi pe care le au în posesie.

Copiii ai căror părinți petrec mai mult timp cu ei, au mai puține jucării și dispozitive electronice, ajung la maturitate să fie mai sociabili, maturi emoțional și să ia note mai bune la școală. Când părinții petrec mai mult timp cu copii, aceștia contribuie la o relație mai sănătoasă între copil și adult. Copilul este predispus să colaboreze mai mult. Aceste beneficii au repercusiuni pozitive mai târziu în viață, trânsformând anii adolescenței într-unii mai rezonabili.

Tot vizavi de copii, un studiu realizat de Thomas Gilovich, profesor în psihologie la Universitatea Cornell, atrage atenția asupra cadourilor sub formă de experiențe oferite celor mici. Când micuți primesc experiențe în loc de obiecte, sunt mai generoși și simt nevoia să-și manifeste recunoștința pentru lucrurile bune din viața lor. Cu alte cuvinte, data viitoare când vrei să pui mâna pe portofel pentru a-i oferi un cadou celui mic, ia în calcul să petreceți o seară împreună.